Primarul ales din pușcărie îi acuză pe anchetatori: Mi-au spus să îi torn pe Udrea sau Oprea și uită de mine

Primarul ales din pușcărie îi acuză pe anchetatori: Mi-au spus să îi torn pe Udrea sau Oprea și uită de mine
Publicat: 18/07/2017, 11:45
Actualizat: 26/03/2019, 08:49

Cătălin Cherecheș a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că nu a cedat presiunilor făcute asupra sa deoarece este un om care nu face rău nimănui: „Puteam scăpa în 24 de ore, dacă făceam niște denunțuri. A fost un drum pe care l-am făcut noaptea de la Baia Mare la Cluj-Napoca, când m-au arestat, și mi s-a spus de către cei care erau cu mine în mașină – procurori, polițiști judiciari, că ‘întotdeauna este un pește mai mare, dați-ne și nouă un pește mai mare, de exemplu pe doamna Udrea sau pe domnul Oprea, și mâine noi uităm de dumneavoastră, iar dumneavoastră. o să uitați de noi’. Nu știu dacă este o practică a DNA sau nu, dar știu de la martorii din dosarul meu că au fost puși sub presiune să declare ceva împotriva mea și să se găsească mai multe pentru a se forma un dosar mai gros. Nu am cedat la aceste presiuni, pentru că sunt un om care nu fac rău nimănui”, a spus Cherecheș.

Acesta a adăugat că nu ar fi făcut nici un denunț împotriva cuiva, deoarece ține la principiile sale: „Ca principiu creștinesc nu aș fi făcut dacă aș fi avut ceva, dar nu am avut nimic față de acești oameni”, a spus primarul municipiului Baia Mare.

Totodată, Cătălin Cherecheș a acuzat DNA de comportament abuziv în condițiile în care din 2012, din momentul în care a devenit primar, i s-a analizat toată activitatea de către DNA.

„Am fost urmărit cinci ani, zi de zi, minut cu minut”, a precizat Cherecheș.

Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată de Tribunalul Cluj în 27 aprilie 2016 pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Cluj a menținut această hotărâre. Tribunalul Maramureș a prelungit, în 24 mai 2016, arestul preventiv al acestuia.

Cherecheș a fost reales, în urma alegerilor locale din iunie anul trecut, în funcția de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi, a depus jurământul, dar a fost suspendat din funcție prin ordin al prefectului județului Maramureș.

Cătălin Cherecheș s-a aflat în perioada august – decembrie 2016 în arest la domiciliu, după care a fost plasat sub control judiciar.

În 10 mai 2017, Curtea de Apel Cluj a admis contestația depusă la măsura controlului judiciar și a înlăturat obligația lui Cherecheș de a nu exercita mandatul de primar, astfel că acesta și-a reluat funcția de primar al municipiului Baia Mare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?